Luminile dictau luminii constante si sárace, sá treacá cu mine prin toate ecluzele vietii, iar tu te disimulai ca un om în derutá, te imobilizai, orgolis, pe larga fatá a celor înselátori si mascati... Tot, stralucind de iubire, fascinai Universul ignorant. Buzele tale de aur nu mai sunt pentru mine ca sá râdá...si cuvintele tale de aureolá au un sens asa de perfect, încât în noptile de tinerete si moarte, îti ascult vocea vibrând în zgomotele lumii... si astfel m-am închis în dragostea ta, visând... Dragostea este o dulce iluzie ce se naste din lumina razelor de luná... cáldura pámântului si lacrimile norilor... E o adiere de vânt cu nuantá, un râset de frunze... un cântec care rásuná... un drum anume... care te poartá în visele cele mai profunde. Fiecare gând al meu cátre tine... se va lása usor din mine... va pleca în zári si va lása în urmá un soare ce-o s-apuná... si poate tu má vei uita cáci visul trecátor a fost..., dar tot ce-am spus e-adevárat cáci eu te-am iubit neîncetat...!
|
| |
|
